OFERTA SCOLARA
MISIUNEA ŞCOLII
Realizarea idealului educaţional întemeiat pe tradiţiile umaniste, pe valorile democratiei.
Creearea unui INDIVID ca entitate capabilă de dezvoltare fizică, intelectuală, morală şi spirituală
DE CE NOI?
Pentru că am înteles că locul nostru este alături de voi, de preocupările şi interesele voastre;
Pentru că numai împreună vom izbuti să descifrăm tainele cunoaşterii, zborul înălţimilor şi libertatea cugetării;
Pentru că zâmbetul vostru este şi al nostru;
Pentru că promovăm un înalt standard educaţional.
CE PROMITEM?
Un dialog eficient! Profesionalism, corectitudine, conduită adecvată! Soluţii la problemele dumneavoastră!
Asigurarea calităţii în educaţie
Dotarea scolii cu mijloace de învăţământ, echipamente audiovizuale, tehnica de calcul;
CE DORIM? Să ne acordaţi încredere! Să ne respectaţi! Să ne sprijiniţi în eforturile depuse!
A fi elevul Şcolii Gimnaziale “Nicolae Bălcescu” înseamnă …
… iniţial, o opţiune. Apoi, confirmarea acestui statut devine o valoare. Aceasta este una dintre celelalte valori pe care elevul o va cunoaşte, recunoaşte şi o va confirma de-a lungul timpului.
… să fie justiţiar şi solidar. Să acorde respect cui merită. Încrederea lui se dobândeşte greu. Încrederea în el e garanţia succesului.
… să înveţi în mod continuu, sistematic şi temeinic. Aici vei fi încurajat şi ajutat să devii o personalitate complexă cu şanse reale de reuşită în viitor.
Şcoala Gimnazială “Nicolae Bălcescu” din Craiova este:
- O şcoală în care veţi găsi un mediu educaţional dinamic, unde se valorifică munca în echipă;
- O şcoală în care vei exersa şi aplica cunoştinţe teoretice;
- O şcoală în care vei fi încurajat şi ajutat să te perfecţionezi.
Şcoala Gimnazială “Nicolae Bălcescu” vă pune la dispoziţie:
O bază materială modernă
– 23 săli de clasă
– cabinet de Informatică
– laborator de fizică şi chimie
– laborator de biologie
– sala multimedia
– sala de lectura moderna
– cabinet de geografie
– teren şi sală de sport
– cabinet de asistenţă psihopedagogică
– logopedie
– sală de fitness, gimnastică de recuperare
– bibliotecă
– monitorizare video
– mijloace didactice audio vizuale moderne
Profesori competenţi:
– cu experienţă didactică deschişi spre nou
– dinamici
– dispuşi să descopere viitorul alături de tine
– personal perseverent, dinamic, cu spirit de echipa
Şcoala Gimnazială “Nicolae Bălcescu” pune la dispoziţie elevilor:
►Ore de Limba Engleză începând cu clasa pregatitore (gratuit)
►Ore suplimentare gratuite
►Pregătire pentru concursurile şi olimpiadele şcolare cu profesori de specialitate
►Organizarea unor activităţi socio-culturale menite să integreze cât mai bine copilul in societate şi să îl adapteze la exigenţele acesteia
►Organizarea de activităţi extracurriculare: voluntariat, excursii, vizionări de spectacole, serbări şcolare
►Cursuri de Dans sportiv
►Cursuri de baschet
►Cursuri de handbal
►Cursuri de karate
►Consiliere psihopedagicică